Mara Nicoara

A treia scrisoare

Nici un stîlp nu există
Între două zăpezi,
Între bine şi rău.
Alerg, cînd alţii zboară călări pe păsări,
Sap noi uşi în zidul cartofului,
Îmbătrînesc demnă între oglinzi drepte -
Pasiune pentru mireasma unui săpun,
Pasiune pentru un bărbat.
Gîndurile îţi lasă pe frunte piatra lor,
Pînă ce însăţi în piatră luneci.
Dar ce le pasă stelelor că gîndeşti despre ele -
Timpul se umflă în ceasuri de sete,
Albinele cîntă la orgi albastre,
Crezi că viaţa ta a creat lumea,
Cineva rîde cu faţa lăsată pe munţi.
Tu, care acum plîngi pentru crăpătura din ceaşca suavă -
Să fii hrană unui mănunchi de flori
În care oricînd poate da iama
O vacă flmîndă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.