Mara Nicoara

Balada cu străbuna şi cal alb

Inima ierbii era uimită foarte
Cocoşii cei de tablă de pe case-n străvezia sară
Înnebuneau cu luna-n gheară cînd trecea
Cu şold rotund, nervoasă nară
Străbuna mea pe un cal alb
Străbuna mea pe un cal alb.

Şi doar pe suflete calul alb călca
Era un cal prea delicat
Bărbaţii-şi lăsau umbrele în vis
Şi drumul i-l pîndeau că ar fi dat
Orice pentru papucul ei cel roşu
Şi sufletul pentru papucul ei cel roşu.

Dar se opri-ntr-o vreme-anume
Sub cerul gotic înfrunzit
Cu ochiul stîng întors spre somn,
Blînd ochiul drept spre cer smerit
Străbuna mea pe albul cal
Străbuna mea pe albul cal.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.