Mara Nicoara

Baladă cu străbună şi cal alb

Inima ierbii era uimită foarte,
Cocoşii cei de tablă de pe case-n străvezia seară
Înnebuneau cu luna-n gheară cînd trecea
Cu şold rotund, nervoasă nară
Străbuna mea pe un cal alb,
Străbuna mea pe un cal alb,

Şi doar pe suflete calul alb călca,
Era un cal prea delicat,
Bărbaţii-şi lăsau umbrele în vis
Şi drumul i-l pîndeau căci ar fi dat
Orice pentru papucul ei cel roşu,
Şi sufletul pentru papucul ei cel roşu.

Dar ea se-opri-ntr-o vreme-anume
Sub cerul gotic înfrunzit,
Cu ochiul strîng întors spre somn,
Blînd ochiul drept spre cer smerit,
Străbuna mea pe albul cal,
Străbuna mea pe albul cal.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.