Mara Nicoara

Cămăşile de zăpadă

Fie că vreţi, fie că nu vreţi, eu exist.
Eu mă îmbrac în zăpada curată a poeziei.
Eu trăiesc ceea ce voi citiţi în cărţi.
Mă întreb: de ce mor albinele?
Ce stomac înfometat este mare, încît
devoră totul?
De ce îmbătrîneşte vocea omului?
Pămîntul acesta este o femeie? Naşte:
flori galbene, miei, plante, oameni, oraşe.
Ce e dincolo de noapte?
Încerc să cuprind cu mintea mea lumea,
Dar peste tot sînt ziduri, capcane,
Sînt condamnată la teamă şi neputinţă,
Încerc să privesc dincolo de zidul unei stele,
Mă îmbrac în cămăşile de zăpadă ale poeziei
Chiar dacă noaptea în pat
Eu şi bărbatul meu ne şoptim
Istoria ultimei sute de lei.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.