Mara Nicoara

Cel fără de speranţă

Cu fiecare dus în dedesubturi de lume
Moare din mine cîte puţin.
Cuvintele spuse lor mă cheamă
Imaginea mea sub pleoapele lor albe.
Lăsaţi-mă, am să vă pun lumînări de iarbă verde
Dar faceţi odată lumină în somnul meu!
Ţărîna creşte în groapă şi acoperă gleznele
Peşti împietriţi privesc cu ochiul crud
Cine e cel fără de speranţă
Lacrima îl apasă greu.
Ţărîna a ajuns pînă la inimă
Ţărîna a ajuns pîna la bărbie
Răsuflarea cui încolţeşte seminţele
Lacrima îl apasă greu.
Gura plină de pămînt dulce nu va mai striga
Să tresară mîna ucigaşului din lună.
Iată a dispărut şi ultima privire
Doar un deget mai face semne indescifrabile
Într-o lumină fără nimic.
Cine e cel fără de speranţă
Lacrima îl apasă greu.
Degetul, degetul celui fără de speranţă
Este degetul meu.
............
Da, cu fiecare dus în dedesubturi de lume
Moare din mine cîte puţin
Cuvintele spuse lor mă cheamă
Imaginea mea sub pleapele lor albe
Iată, am aprins lumînările de iarbă verde
Cîtă lumină albă şi brună în somnul meu?

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.