Mara Nicoara

Cel mai frumos poem

Cel mai frumos poem al meu este acest
copil blond
Călărind inorogi albi, pe deget are o
pasăre galbenă
Învaţă cuvintele şi ele se lasă din văzduh
Ca nişte paraşute strălucitoare de zăpadă,
Se topesc în iarba amiezii.
Ştiu că în lume sînt zgîrie-nori, rachete
şi undeva e război,
Ştiu că oamenii suferă de ulcer, de iubire,
de teamă şi singurătate,
Dar eu am doi ani şi în lanul de albăstrele
de pe covor
Mă las călcată de tren şi mă bucur de umilinţa
De a fi calul preferat al fiului meu.
El ceartă scaieţii pentru că sînt răi şi înţeapă,
Ceartă valul care îi duce castelul de nisip în adînc.
Aproape cred şi eu că vine zîna bună
Şi ne izbăveşte de
poluare, de bîrfa vecinilor, de sirenele fabricilor
care crapă în cioburi oglinda cerului,
de mormanele de gunoaie ale oraşului din care
porumbei sălbateci culeg cîlţi pentru cuib, de
telefonul care urlă la lună, de obiectele care
se înmulţesc îngrijorător în jurul nostru, de
moartea care vine adusă de trandafirii sîngelui
meu.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.