Mara Nicoara

Ci numai ceasul

Tu la o margine de vis, eu la alta.
Spaţiul dintre noi închis în mari clopote de cristal
Sună straniu
Cînd păsări de culoarea cinabrului
Se lasă în amintiri.
Dar nu tresări în somn şi nu te întrista dimineaţa
Cînd îţi priveşti unghiile cu albastru sub ele.
Semn că printre cocori ai zburat,
Toate se clatină şi se prăbuşesc pe frunte.
De-aş putea să răsuflu într-o mască străină şi să nu mor!
Timpul plesneşte de bătrîneţe în pietre -
Mi-e dor
De ţărîna care eram.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.