Mara Nicoara

Cînd treci printre miei

Ce-aş putea să-ţi arăt decît feţele mele cuminţi -
Cînd treci printre miei cu o inocentă ninsoare te acoperi.
S-a făcut tîrziu în încăperile trandafirului.
Pletele mele sub o verde mare strălucesc.
Pe aici am mai fost, pe aici inima
Dulce se cocea în castani,
Legănată în funii de zahăr.
Trec prin regalele băi asemeni
Crinului prin cîmpiile de gheaţă ale oglinzii
În care nici măcar steaua nu e adevărată.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.