Mara Nicoara

De dragoste I

Poate nu ştii cît te iubesc
Poate trebuie să zbor cu aripi de ceară
Poate trebuie să strălucesc o secundă şi să mor
Căzînd în flăcări de pe cerul de vară.

Nu mai ştiu care e trupul tău, care al meu.
Zilele mele s-au amestecat cu ale tale,
Sufletul meu s-a amestecat cu al tău
Lucrurile tale s-au amestecat cu lucrurile mele,
Orgoliile mele s-au amestecat cu zăpada ta.

Dacă te-ai smulge din mine, aş muri.
Dă-mi viaţă cu sărutările tale
la lumina a doi trandafiri galbeni.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.