Mara Nicoara

Derută

Fiecare zi se adaugă la tinereţea,
la bătrîneţea mea,
Eu care sînt cel mai frumos fluture de smalţ
Desenînd globul de argint al lumii.
Păşesc pe un drum precis,
Sau întîmplătoare este clipa
care stinge lumînarea verde a mării?
Cine sînt eu, cea care îşi lasă
fericirea să ardă cu flăcări molcome
În faţa unui felevizor duminical?
Zăpada este pielea mea de sagri,
şi blana ei din petice este din ce în ce
mai mică pe pămînt,
În grădina verde, primăvara vin mereu alte flori.
Trenurile nu opresc niciodată la uşa
casei mele.
Tablourile, scaunele, dulapurile, rochiile
plutind pe apa timpului,
S-au oprit doar pentru o vreme în jurul meu.
În afara acestor cuvinte,
şi a unui pic de bunătate,
Ce va mai rămîne din mine cînd mi se va stinge
Floarea roşie a sufletului?

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.