Mara Nicoara

Despre femei

Ce milă e în femei.
Ard ca nişte pomi alergînd pe străzi.
Doamne ce picioare frumoase au,
Cu degete fragede învelite în mătasea aurie a ciorapului
Femeile plîng în toate direcţiile, ochii lor emit
Cercuri de lacrimi în văzduh
Semne unei inimi roşii care poate fi un cal.

Acoperişele de aer le rostogolesc în braţe
Maimuţele fierbinţi ale soarelui.
Cînd o femeie dansează tivul rochiei ei acoperă lumea
Între un genunchi şi altul, solul călare are două zile de mers
Prin păduri cu flori încîlcite.
O, femeile, poduri vii, pe care oamenii păşesc
Mereu spre ţara lui mîine.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.