Mara Nicoara

Despre glorie

Poetul adevărt e un alergător de cursă lungă. Cine rezistă mai mult timp, acela învinge. Dar ce victorie e aceea cu un învingător bătrîn? Cu un învingător care ar schimba soarta sa strălucită cu condiţia noului venit, cu tînărul, candidul, optimistul, puternicul nou venit?
Gîfîiţi, iubiţi colegi. Mă dor picioarele de alergătură, iubiţi colegi.
Desigur, cîmpiile pe care alerg eu sînt cîmpiile înflorite ale raiului, dar greutatea din spinare mă copleşeşte. Tot mai mulţi rămîn în urma mea, şi în jurul meu începe să se facă un mic gol, un mic frig.
Ehei, şi ce iarnă o să vină! Şi ce aur!
Dar sînt lucruri care nu se pot cumpăra: un sărut, o ploaie, sîngele tinereţii, bucuria, un meci de ping-pong, o floare ofilită care nu poate fi întoarsă din drumul ei. Şi atunci rămîne praful strălucitor pe piele ta. Care se adună cu anii din ce în ce mai mult. Care la bătrîneţe devine ciment.
Încă mă mai gîndesc la vîrsta de treizeci de ani ca la o bătrîneţe. Încă mai stă cîntarul în echilibru.
Dar pulberea stelelor cade strălucitoare...

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.