Mara Nicoara

Despre trecut

Unde au dispărut armatele antichităţii, cohortele de purpură ale romanilor mai mărşăluiesc şi acum undeva în univers, pe un drum plin de pulbere?
Copilăria, o ladă fermecată, deschid capacul şi privesc lumina de atunci, dealurile mirositoare, căzătura mea de pe calul alb, borcanele cu miere, ploile, oamenii. Pot să fac orice, nici un gest de atunci nu poate fi modificat, de milioane de ori voi cădea de pe cal, pot să fiu ucisă în secunda asta cu un cuţit de argint şi nu mă pot azvîrli în iarba aceea de atunci, atît de ocrotitoare şi bună.
Unde se duc cuvintele, fructele de aur ale zăpezii, păsările, iubirile noastre orbitoare? Ce e dincolo de oglinda în care mă privesc?

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.