Mara Nicoara

Dialog

Zice: vor veni vînturi negre, din
oglinzile cerului vor ţăşni raze ucigătoare,
Vor veni nu şapte, ci şaptezeci de ani slabi
peste aceste ţinuturi,
Acoperişul zilei va fi din aramă, în ierburi uscate
Se vor ofili prepeliţele şi măruntele insecte,
Ogoarele nu vor rodi,
Apa va deveni mai scumpă ca aurul,
Greu le va fi oamenilor în aceste ţinuturi,
Fugi, pleacă departe.

- Au mai fost ani grei peste aceste locuri
Şi dupa cum vezi, sîntem aici.
Noi ne iubim pămîntul chiar şi cînd vînturi potrivnice
Suflă deasupra oraşelor, noi rămînem aici, la noi acasă,
Aici neamul nostru trăieşte de mii de ani.
În mijocul patriei, munţii de sare,
De unde dacii cercetau mişcarea vieţii şi a timpului
dealurile pline de livezi şi vii, iar satele
pe ele aveau deschidere
spre stelele universului,
Satele gînditoare ca nişte maci.
Ţăranii români,
Care au păstrat învăţătura lui Decebal şi
nu se tem de moarte
O privesc şi acum ca o blîndă împăcare cu natura.
Ştie multe poporul meu, viteaz şi răbdător,
Iartă multe poporul meu.
Iar cîmpiile sînt paşii uriaşi ai lui Zamolxis,
Pe care au înflorit brînduşe, păpădii.
Tu nu ştii ce frumoase sînt satele
şi oraşele patrei mele,
Noi rămînem aici, să le moştenim.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.