Mara Nicoara

Eminescu I

Ne naştem o singură dată, pe cînd copacii
În fiecare primăvară înfloresc
Şi iarba, de mii de ani e aceeaşi pe cîmp
Oraşul de piatră, fructe şi statui de piatră,
Un Eden de piatră.
Ce gîndea Eminescu
Trecînd pe străzile Bucureştiului,
Luminate de aceleaşi frunze roşii ale toamnei,
Pîndite de aceeaşi moarte,
Ce gîndea Eminescu atunci cînd privea stelele
Şi stelele îl priveau, ele care ştiu şi tac?
Unde sînt gîndurile lui, sub care zăpezi nordice putrezesc,
Eminescu, zeul tînăr al limbii române
Munţii Carpaţi îi sînt mantie,
Grîu dulce îi sînt cuvintele.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.