Mara Nicoara

Femeie cu violoncel

Motto:
„... şi nu ne duce pe noi în ispită".

Mi-e poftă de tot ceea ce văd, pipăi, aud, gust, miros.
Mă scald în valurile strălucitoare ale luminii exultînd ca vrăbiile în undele noroiului.
Mă bucur de lumea asta mare şi-mi iau bucuriile de peste tot: ziua scăzînd pe florile din cameră pînă ce ajunge cît un fluture, secundele căzînd din ceasornic asemeni mărunţişului din buzunare, ciorba care fierbe şuierînd ca un tren.
De ce să plîng pentru partea urîtă a lucrurilor, pentru burta scufundată în întuneric a vaporului?
Cînd mă tai la deget, rîd pentru că văd culoarea roşie a vieţii. Cînd îmi pierd casa, banii, hainele, rîd în hohote că am scăpat de griji, nu mai am ce încuia şi păzi.
Rîd cînd sînt lăudată, rîd cînd mă înjură toţi. E semn că exist.
Ascult ploaia căzînd în burlanele albastre ale sufletului şi frec aragazul de rugina cafelelor.
Mă bucur de copilul pe care îl am, de răsuflarea lui parfumată, de chipul lui frumos.
Copilul cel mare pictează o femeie verde şi un violoncel maro. Ce ai pictat?
Muzica.
Numai vrăbiile roşii mă devoră, aştept vulturii albi.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.