Mara Nicoara

Flori roşii

Trec încet pe marile bulevarde ca prin
adîncul unei mări
Cu ochii ridicaţi spre steaua depărtată
a melancoliei.
Toamna acoperă cu valurile ei
de fructe şi flori oraşul,
Ruine de aur ale unui imperiu măreţ.
Unde este ţărmul spre care mă îndrept?
Clopotele zăpezii au fost scufundate
Un violoncel de gheaţă cîntă suite de Bach.
Cumpăr flori roşii.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.