Mara Nicoara

Gelozie I

Sufletul meu este noaptea o casă părăsită
pe cîmpia mării,
În care oricine poate intra: un copil, cu un
ceasornic de zăpadă în mînă, o
vrabie albastră, o stradă melancolică,
pavată cu clopoţei din argint, vîntul
suflînd în tompetele crinilor, o jucărie
mecanică, muntele strălucitor,
cîinele celest, o ploaie de aur,
Poţi să treci tu, îmbrăţişat cu altă femeie,
Mîinile tale de adolescent, care au mîngîiat
pînă acum cai sălbatici, marmora crudă
a statuilor, vîslele unui nufăr, filele
parfumate ale tutunului, mătăsurile apei,
Să mîngîie acum ceva din afara mea,
nu purpura veşmintelor mele, nu ochii
şi disperarea, nu scoica mea trandafirie,
nu ţărîna albă în care mă umilesc, nu liniile
mele ca nişte sunete de flaut, nu merele roşii
de pe tavă,
Mă trezesc şi toate oglinzile se umplu de zăpadă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.