Mara Nicoara

Hoţii au furat zăpada

Copilul mic plînge la geam: au vent hoţii şi au furat zăpada!
Peste noapte, vîntul de primăvară a dus cu el zăpada, a ridicat snopii ei de lumină şi i-a rostogolit în stele. Trotuarul a rămas negru, strada pustie şi îngustă.
Dar în adîncurile ţărînii, lucrează viaţa. Flăcările frunzelor abia aşteaptă să răsară. Caii albi bat cu fruntea în porţile lumii.
Nu ajunge simpla celebrare a clipei, ca ea să nu se prefacă în pulbere. Nu e de-ajuns să sărbătoreşti un crin ca el să nu se topească în materie moartă. Nu e de-ajuns să iubeşti ceva: o rochie, o fiinţă, o cetate, o mare, ca ea să nu ajungă mai devreme sau mai tîrziu în pulberea de aur a norilor, în pulberea de aur a pămîntului.
Să ne bucurăm atunci de viaţă. Să ne bucurăm, chiar dacă nu înţelegem, cît timp ne trage îngerul de mînă cînd trecem strada. Cît timp lubeniţele coapte au înfipţi în miezul roşu, dulce, sîmburii viitoarelor lubeniţe.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.