Mara Nicoara

În grădina cetăţii

În grădina cetăţii timpul străluceşte în pietre
Şi noi în iarba de ceară încet vom cădea
Aprinzînd toate stelele.

Sînt peşti ce se scot din apă acoperindu-le vederea
Să nu se amărască de realitatea lumii.

Fericită marea - îşi retrage corăbiile-n scoici.
Fericit pămîntul - îşi retrage oraşele-n adîncuri.

Dar lumea nu se poate număra, una este -
Numai lanul de maci sclipeşte blînd.

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.