Mara Nicoara
1948 - 2021

Ars poetica

Să nu aud secunde cum pîndesc
Foşnind plămînii de lupi suri
Să nu aud de vreme cum albesc
În garderobă hainele la cusături
Neauzit să îţi prelingi
Pisoi cuminţi cu paşii în mers
De teamă că-nfiori pereţii
Cuvintelor nu da un sens invers
Şi aerul să nu-ndrăzneşti să-l superi
Cu gest altfel ca de statuie
Întoarce-ţi păsările-n gene
Că sîngele-mi albit îl suie
Şi nici în vis să nu deschizi
Spre-aiurea vreo bolnavă uşă
Căci pleoapa cerului întoarsă
Va cerne în oglinzi cenuşă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.