Mara Nicoara

Iluzii

Norii alergînd pe cer sînt corăbii care ne duc pe pajişti cu păpădii.
Un glob de sticlă în care ninge peste un castel.
O grădină înflorită, sunetul unui flaut ţesînd broderii pe petalele albe ale trandafirilor.
Doi copii călătoreau cu trenul pentru prima oară. Uimiţi, priveau pe geam: li se părea că plopii plantaţi de-a lungul căii ferate alergau înapoi cu viteză nebunească.
Cînd ne întoarcem nu mai dăm banii pe bilet de tren, ne suim într-un plop şi zburăm cu el pînă acasă!
Pisicile, care sînt toate negre noaptea, femeile, care sînt frumoase toate cînd plîng, lacrimile lor ţîşnesc ca cercurile în văzduh, chemînd ajutor.
Am un şirag de cochilii de melci de mare şi de scoici, mai miros încă a furtună şi a valuri. Noi sîntem aceia, frumoşi ca nişte zei, care se plimbau goi prin văzduhul strălucitor? Noi călcăm pe valuri? Eu sînt aceasta de acum care încep să miros a zăpadă?
Între mine şi lume nu e decît o cămaşă.
Un bici albastru pîlpîie departe.
Trece iedul păscînd şi nu se-nfioară.
Trece steaua păscînd şi nu se-nfioară.
Între mine şi lume nu e decît sufletul.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.