Mara Nicoara

Lanul de floarea-soarelui

Cîmpia plină de foarea-soarelui, munţi de lumină adunată pe pămînt, peste tulpinile înalte. Prin holde trec prepeliţe şi iepuri.
Atîtea civilizaţii dispărute misterios în labirintul ceţos al timpului, cine sîntem noi şi spre ce ne îndreptăm? Cine sînt eu, cine vorbeşte prin gura mea aceste cuvinte, ca albinele zburînd şi descifrînd aceste lucuri nebănuite?
Atîtea prăsări căzînd de pe cer în flăcări, globul rotindu-se la nesfîrşit, marea aruncînd bile de apă peste porturi, luna care ştie şi tace, noi construind castele de porţelan pe coaja pămîntului, cînd nu ştim ce e în centrul lui plin de jeratic, atîtea cuvinte care stau ca sabia deasupra capului nostru - şi noi, şi eu, crezînd în eternitate, la lumina acestui lan de floarea-soarelui, crezînd totuşi că bunătatea şi binele vor salva lumea.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.