Mara Nicoara

Lucruri cu două feţe

Eu sînt dintre aceia care ştiu limita subţire dintre viaţă şi moarte, dintre palma mea albă şi floarea albă, dintre sufletul meu gînditor şi cîmpia verde pe care palpită fluturi galbeni mari cît ferestrele.
Încerc, urcînd etajele bibliotecii, să gîndesc un răspuns. „Fugi!", spune unul. „Stai liniştită!" spune altul. În mine e război şi tulburare, iar lumea dinafară ninge.
Am crezut întotdeauna în lumina din mine, iraţional, mai presus de orice, am crezut.
Cei care au trecut pe lîngă mine, spuneau: vai, ce ochi care strălucesc! Şi cînd li se părea că văd ceva neobişnuit: vai, ce sclipire! E precis un felinar! Fiindcă ei erau doar paznici în regatul poeziei. Pentru că şi ei, cu un felinar, luminau spaţiile altora. Pentru că eu mă înţeleg doar cu lumina veşnică a stelelor, cu lumina unor oameni departe de mine în spaţiu şi timp.
Iubiţi contemporani, eu exist! Aşa cred, că exist, deşi nimic nu-mi dovedeşte acest lucru, nici fiii mei, nici cărţile.
Orice lucru frumos mă întristează. Cîmpiile parfumate îmi amintesc de iarnă. Păsările galbene din nuci mă duc cu gîndul la pustiul îngheţat al crengilor. Cînd îmi privesc chipul frumos în oglindă îmi este frică din nou de zăpadă. Cînd îmi privesc băieţii călărind cai de lemn, mi-e groază că vor retrăi chinul întrebărilor mele.
Frumoasă e lumea, aşa neexplicată cum este. Frumos este totuşi pomul, plin cu flori sau zăpadă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.