Mara Nicoara

Mamă a pămîntului

Trec, femeie vulnerabilă prin viaţă,
Şi toţi se agaţă de poala rochiei mele să îi ajut -
Copilul, floarea, iubitul, animalele blînde,
seminţele din ţărînă,
Pămîntul se roteşte şi el cu rochia lui verde cîrpită,
Marile capitale strălucesc de lumini sub nori
Învîrt ca pe nişte minutare lingurile în crătiţi,
Lebedele din cearceafuri,
Frec covoarele, spăl greşelile zilelor trecute.
Nu pot răsufla o secundă
Singură într-o oglindă
Că imediat plînge cineva cerînd ajutor.
Undeva, în munţi, ultimii zimbri
aleargă printre ramuri crude.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.