Mara Nicoara

O, ce vîrtejuri verzi

O, ce vîrtejuri verzi plutesc în alcooluri crude,
Macii incendiaţi îşi aruncă în norii de purpură fraţii.
Pe pletele mele lungi cît catargele
Se caţără cu degete de crini înecaţii.

Alerg goală prin iarba înaltă, de argint, a acestei muzici nebune
Biciul ei, ce plăcere, ce durere,
Oraşul a rămas crucificat pe coasta muntelui negru,
Ochiul înfricoşat al unei stele mă cere.

Între o secundă şi alta este o fîşie de pămînt
Care poate fi naştere sau pieire.
Lichen albastru pe pulpele lumii, către cine luminezi,
Cînd eu îţi ţes cu degete albe cămaşa de mire?

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.