Mara Nicoara

Păpădiile

Ce va rămîne după mine în lume?
Întreabă pomul,
Florile vor cădea, fructele roşii vor putrezi.
Ce va rămîne după mine în lume?
Numai puţină lumină, îi răspund eu.
Numai puţină lumină.
Ce va rămîne după ce voi fi distrusă?
Întreabă casa,
Casa, această gară de lucruri, care
asemeni autobuzelor lunecă de la
un om la altul.
Acasă, locul fix unde te întorci
din singurătatea universului.
Ce va rămîne după mine în lume?
Întreabă casa.
Căldura, dragostea, lupoaica şi puii.
Ce a rămas după mine?
Oftează bunicul, învelit în mantaua lui de iarbă.
A rămas pruncul acesta şi sufletul meu.
Sufletul meu, risipindu-şi bunătatea
Asemeni păpădiilor galbeme, peste tot.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.