Mara Nicoara

Patrie

Tu eşti în sîngele meu cum este timpul în pietre.
Desigur, primăvara pădurea îşi desface aripile şi se ridică,
Desigur, întotdeauna zăpada pe munţi e albastră de umbra stelelor,
Desigur, de atîtea vise pornind în zbor oraşele sînt mai aproape de lumină,
Desigur, părul fecioarei palide e mereu tînăr în lanurile de porumb,
Dar, patria mea, pentru că tu în sîngele meu eşti,
Primeşte în faţa porţilor tale cîntecul meu
Veşnic arzînd cu flacăra înaltă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.