Mara Nicoara

Poate marea

Cunoaşterea este un pămînt care creşte mereu
Între mine şi mine.
Noaptea mă latră, ziua mă latră,
necunoscut e duşmanul
care şi-a asmuţit cîinii asupra mea.

Trec printr-o pădure cu arbori strîmbi, trec printr-un
oraş făcut din obiecte strîmte, cu tine de mînă
păşesc, călcîiele înţepate de
acoperişuri strîmbe.

Dar cine ştie ce e drept?
Poate cerul, cu zarul ruginit de ochiul nostru?
Poate floarea, albind de ruşine?
Poate marea, frecîndu-şi peştii de cer?

 

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.