Rugurile înalte
Am învăţat că trebuie să supravieţuiesc singură:
Toamna picură ca sîngele de pe frunze
Care trase cu boi duc adevărul în pieţe
şi fumuri înalte se ridică spre cer.
Am învăţat că trebuie să sap singură
gradina cu ridichi şi mentă,
Melancolia de argint să o port singură
Pe cînd din mierea fericirii mele
Bucuroşi aleargă toţi să guste.
Prea mult suflet mi s-a dat.
Sufăr pentru privighetoarea oarbă,
Pentru fiecare om,
Pentru rugurile înalte de care pămîntul e plin.