Mara Nicoara

Soarele

Îmi plac lucrurile care se petrec într-o lumină orbitoare, atunci cînd în ouăle albe minutarele stau pe cifra zero, cînd floarea trandafirului urcă din ţărînă prin alambicurile tulpinei, cînd noi ne privim, şi timpul ţese între noi copii blonzi.
Nu-mi place mirosul de varză pe scara întunecată a blocului, nu-mi plac oamenii bătrîni şi răi, ei şi-au trăit traiul şi şi-au mîncat mălaiul sau cozonacul, acum stau pe malul vreunei pensii şi privesc cum luptăm noi din greu cu valurile, noi, cei tineri încă, cei care păşim cu groază în fiecare nouă zi, care ne poate aduce orice: distrugerea pămîntului, cînd printre ruinele tăcute de zgîrie-nori şi aeroporturi vor sări din nou maimuţe, sau vor îngheţa toate grădinile, satele şi oraşele, sau va ploua şapte ani sau nu va ploua şapte ani, oricum ai face dincolo de uşă tot te aşteaptă bau-bau!
Şi atunci?
Să te bucuri de crinul din mînă în aşa fel încît fericirea ta să compenseze eternitatea care ne aşteaptă.
Să te bucuri de trupul tău care aleargă cu uşurinţă prin lumina soarelui.
Să te bucuri cu sufletul curat şi cinstit de: copii, de oamenii buni, de stele, de boabele de fasole, de praful pe care calci, de fiecare minut al zilei şi al nopţii.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.