Mara Nicoara

Toate fructele pămîntului

Se spune că tot ce s-a întîmplat de-a lungul istoriei nu a murit, că toate culturile dispărute se află în noi, stau îngropate în amintirea noastră şi visează.
În mine se află toţi iepurii, toate boabele de grîu, peştii mărilor, fiarele munţilor, vînate de mine, sau de tata, sau de moşul sau de strămoşul meu, sau de primul om. Eu m-am bătut călare pe cai albi şi am învins. Eu am murit de milioane de ori, de aceea ştiu gustul de cenuşă al morţii.
În mine s-au strîns toate muzicile instrumentelor, toate cuvintele oamenilor, ciripitul păsărilor, ţipătul tăcut al florilor, ce ureche albă cît marea am fost, în care a căzut tot zgomotul acestei lumi.
Nimic nu mi-e străin, nimic nu mi-e necunoscut.
Trupul meu e cea mai perfectă maşină din lume. Cîte generaţii au muncit s-o perfecţioneze: de aceea ştie atîtea, de aceea ştie mai multe decît ştiu eu: clipeşte din ochiul drept, ţiuie în auz, îmi face semne pe care eu nu le înţeleg, avertismente probabil.
Parfumul tuturor cîmpiilor cu flori, parfumul strugurilor copţi, parfumul pielii iubitului meu, toate parfumurile lumii ard în mine ca un rug.
Sîntem nişte oglinzi cu două feţe, una spre trecut, una spre viitor. Dar care faţă e spre viitor?

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.