Mara Nicoara

Ultimul hotar

Am venit cu toţi cîinii mei, cu toţi
cerbii, cu porumbeii şi florile
Să mă zideşti în casa ta.
Timpul este o moară de vînt în mijlocul universului
Palatele ei se rotesc şi se rotesc roţile
În ceasurile din lucruri, animale, oameni
Răsuflarea mea, cînd e ger
creează mii de chipuri ale tale în văzduh
mii de oglinzi
Cînd este ziuă şi mă plimb printre flori albe
Cînd macii roşii ai nopţii se trezesc
Eu cred că dincolo de tine nu e nimic
Că tu eşti ultimul hotar luminos
Ce să fac să mă iubeşti
Orice trup ai îmbrăţişa
Să nu aibă acea substanţă subtilă
care sînt eu.
Vîntul suflă în pendule de aur
Şi se face iarnă peste noi.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.