Mara Nicoara

Zăpada

Mă duc la gară să cumpăr un tren, vreau să plec după zăpadă. Voi aduce cîteva vagoane de zăpadă curată şi parfumată în oraşul plin de fum şi de clădiri înalte.
Cine vrea un kilogram de zăpadă? Presărată peste petalele rochiilor, peste orele urîte din ziua de ieri, peste rănile sufletului, ea vindecă şi curăţă.
Trec ţiganii cărînd saci cu sticle goale şi se duc să le vîndă, trece un ţăran cu o căruţă şi vinde pămînt, trece un cîine trăgînd de lesă un domn bătrîn.
Stau la geam şi-mi privesc vecinii care stau la geam, în blocul frumos ca o cutie de chibrituri. Aceeaşi apă vine prin ţevi şi ne spală rufele, ne fierbe ceaiul şi ciorba. Plătim aceleaşi rate şi ne cumpărăm toţi din magazine paltoane albastre. Pe străzi sîntem cu toţii la fel, începem să fim noi după ce intrăm pe uşa apartamentului.
Fiecare îşi construieşte acasă la el lumea pe care o crede ideală: vecinul meu, zugravul, şi-a luat mobilă lucioasă în cele două camere pe care le are şi acum doarme cu soţia şi copiii în bucătărie; eu, care stau la etajul zece, ultimul, mi-am tăiat un pătrat în tavan şi contemplu stelele.
Şi acum, la revedere. Mă duc să cumpăr un tren. Vreau să plec după zăpadă.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.