Mara Nicoara

Zei de aur

Pomii înfloriţi, plutind primăvara
ca un abur roz peste cîmpia galbenă,
Florile şi păsările, clădirile înalte,
toate lucrurile şi fiinţele au rădăcini -
Odgoane puternice care le opresc să lunece
în neant.
Trec de mînă, iubitule, cu tine prin lume
şi nu ştiu ce ne opreşte să lunecăm
pe deasupra acoperişurilor -
Poate sufletul nostru, plin cu toate
fructele care au fost în lume,
Cu oraşe, civilizaţii, războaie, iubiri.
Nici un om nu se poate rupe de omenire -
Chiar dacă vîntul de argint al minţii
Naşte zei de aur.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.