Mara Nicoara

Zilele aurii

Orice mă apropie de iarnă: mersul printr-o holdă coaptă, o trădare, un kilogram de cartofi, sărutările, măturatul casei, mai mult lucrurile urîte decît frumoase.
Se spune că evenimentele mici sînt duşmancele evenimentelor mari. Ploile săptămînale şi birocratice pe trotuarele caselor aliniate cuminţi, împiedică marile furtuni, care altădată răsturnau totul cu josul în sus. Pe vremuri cînd peste tîrguri ploua cu broaşte şi cu peşti. Ba unii chiar aşteptau zile întregi să plouă cu plăcinte.
Ce s-ar întîmpla dacă nu ar rodi în fiecare an cireşul? Dacă ar rodi din cinci în cinci ani sau din zece în zece, acumulînd putere? Cireşele ar fi mari cît pietrele rîului şi toată ordinea firii s-ar răsturna.
Ce s-ar întîmpla dacă madam Escu n-ar trăncăni zilnic? Vorbele s-ar aduna în ea, din ce în ce mai multe şi tot mai mari, ca nişte baloane şi într-o zi, madam Escu ar începe să se umfle şi să se ridice spre norii argintii.
„Nu trageţi în pianist!", scrie în toate westernurile onorabile, atunci cînd marile încăierări se produc. Nu trageţi în firul de crin, mai e nevoie de el pe pămînt. Nu trageţi într-un pom înflorit. Nu trageţi într-o pasăre. Nu trageţi în poet.
Coboară din tăriile văzduhului zilele acestea aurii şi pline. Care ne vindecă de nebunii. Ca de pildă încercarea de a sări de pe acoperişul blocului turn cu aripi făcute din ceară.

Copyright - 2012 Mara Nicoară. Toate drepturile rezervate.