Scrisori

18 Aprilie 2013

Mă uit la candelabrele din cristal, din această frumoasă bibliotecă. Au o lumină dulce, cu fulgere în culorile curcubeului, de la țurțurii de cristal. Mobilă sculptată, tablouri, covoare țesute de mînă. Un cuib în care să te ascunzi de toate relele lumii.Crezi că dacă îmbătrînești te tăbăcești, că durerea nu mai are așa forță cînd îți atinge inima, că te poți ascunde, ca păsările fragile care se ascund în gropi, sub pămînt, pînă trece furtuna. Ce iluzie ! Cînd ești tînăr nu-ți imaginezi ce înseamnă bătrînețea, degradarea trupului, neputința sufletului de a înfrunta durerea.

12 Mai 2013

Îmi aduc aminte că acum vreo zece ani eram în livadă la Breaza și priveam spre casă. Toată familia era acolo, întreagă, toți erau sănătoși și în acel moment împăcați cu ei înșiși, senini. Am fost străfulgerată - aceea era clipa perfectă, împlinită, în acea clipă totul era desăvîrșit, minunat. Frumusețea absolută a acelei clipe a rămas undeva, acolo, în timp.. Mi-am adus aminte de acel timp pentru că această luptă zilnică pe care o ducem cu răutățile fiecărei zile, teama de ziua următoare, ne face să trecem fără să le dăm prea multă atenție peste aceste clipe de perfecțiune absolută a existenței. Ar trebui să ne bucurăm că acum trăim, simțim, sîntem o familie, totul e bine.

18 Mai 2013

Țăranii au umor - în piață, pe etichetele de la cireșe scria "cirese de post". Adică fără carne. Ortodocșii țin niște perioade post de Crăciun și de Paști, cînd nu mănîncă lapte, ouă, carne. Își curăță trupul și sufletul, pentru că atunci trebuie să fie buni cu cei din jur, îngăduitori. Dar tu nu-ți imaginezi ce răi, violeți și duri au devenit oamenii din această țară.

22 Mai 2013

Se spune că diavolul se ascunde în micile detalii, dar și Dumnezeu se ascunde în mici gesturi, amănunte din jur - în mica bucurie cînd totul miroase a curat, în teancurile de așternuturi curate, în apa dușului care te mîngîie. Pentru mine cel mai frumos miros e mirosul picăturilor grele, de ploaie, vara, cînd cad în praful de pe stradă.

26 Mai 2013

Stau în bibliotecă - e o atmosferă senină și împăcată, o lumină blîndă, care vine din grădina cu miile de trandafiri înfloriți. Eu am citit îngrozitor de mult, cînd eram mică, citeam pe furatelea în unica librărie din oraș, stăteam în picioare citind cărți de copii pînă mă certau vînzătoarele . Aveam 6-7 ani pe atunci... Părinții nu mă lăsau să citesc și ca să nu se vadă lumina pe sub ușă, noaptea, citeam ghemuită sub plapumă, cu veioza lîngă mine. În vacanțe mă trimiteau la țară, satul nu avea electricitate, nu avea nimic din elementele civilizației, nu magazine moderne, nu televizor. Era o cameră mică, avea lut pe jos ( un nisip fin ), niște cearșafuri îngrozitoare din cînepă, care îți înțepau pielea. Voiam seara să citesc și citeam la lampa cu gaz, care afuma și puțea. Se făceau în cuptor niște pîini uriașe, care trebuiau să țină 2-3 săptămîni. După o vreme pîinile făceau pe ele un mucegai albastru, dar moșu ( tata lui tata ) zicea să o mănînc așa, mucegăită, că o să găsesc bani pe jos. Îți dai seama că eram numai cu ochii pe jos. Un pui se tăia la două săptămîni, cînd aveau oameni angajați la coasă sau secerat. Nu existau pe atunci salamuri sau cașcaval. Stăteam cu frate-meu în grădină și așteptam lîngă o tufă de castraveți să crească unul mare. Sau să facă o găină un ou. Apoi am descoperit bibliotecile și nu mi-a mai scăpat nici o carte veche sau nouă. Îți spun aceste lucruri ca tu să descoperi și să te bucuri de lucrurile bune din jurul tău.

8 Iunie 2013

Astăzi am fost la cumpărături prin oraș. Am văzut cărți de autori romani clasici, pe care eu îi iubesc foarte mult, mai ales scriitorii dintre cele două războaie. Am acasă multe cărți valoroase, unele cu autograf, și aș vrea să ajungă în cele din urmă la tine, în biblioteca ta, cred că la un moment dat un fel de nostalgie te va face să citești cărți ale scriitorilor romani, că pe ceilalți îi găsești în librăriile de acolo. Ei, ce zici ? Îți adun o bibliotecă ? Calculatorul acesta nu are multe semne, așa că scuză chestiile mai ciudate. Mi-am cumpărat și foarte multe legume, dar acestea cer mult timp să le cureți și să le gătești și eu în momentul acesta nu prea am timp. Afară tună și Machi latră tunetul ca pe ceva dușmănos. Am spălat vase, am spălat pe jos și am niște mîini îngrozitoare, nu e normal să fac eu aceste munci primitive, dar nu găsesc de atîta vreme femeie de servici.Decît să lucreze și să ia niște bani, mai bine zac și rabdă de foame. Niște puturoase.Eu am fost crescută în cultul poporului roman, dar din ce trăiesc eu zi de zi, din ce descopăr că au scris niște oameni mari, cu mult discernămînt spiritual, se pare că sîntem un popor de nimic. Oamenii extremelor - genii sau gunoaie. Țuțea spunea - "Am stat în închisoare pentru un popor de tîmpiți" .

9 Iunie 2013

Ieri, mi-am cumpărat două hortensii. Sînt în ghiveci, au frunze mari, verzi și niște flori albastre, cercuri suave atîrnînd de tulpinile grațioase ca niște îngeri. M-a frapat atît de mult armonia culorilor, acel verde și acel albastru, încît m-am hotărît să mi le cumpăr. ... N-am ghilimele, n-am multe semne, așa că textul meu poate părea uneori aiurea. Plouă, plouă zilnic, dar pentru mine fiecare zi de răcoare e o zi cîștigată. Vor veni niște călduri cumplite în vara aceasta și va trebui să supraviețuiesc cum voi putea. Am aer condiționat peste tot, dar îi dau drumul cu dificultate, de teamă să nu-l afecteze pe cîine. Acum îmi văd viața ca pe un film foarte lung și-mi dau seama cît de legat este trecutul de prezent, cum sîntem legați unii de alții, nepoți, părinți, copii, cum gestul de acum cincizeci de ani al unui bunic pe care nu l-ai cunoscut, ți-a influențat ție viața. Sînt în vîrful unui deal, de unde văd în toate părțile, văd viețile tuturora. Știi cum zice Biblia - "Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor". Cei săraci cu duhul, cei care nu au îndoieli, nu sînt vulnerabili pentru că nu gîndesc și nu știu cît de imprevizibilă și periculoasă este viața, trec prin ea fără să înțeleagă ceva, masele de proști ai pămîntului, care se mulțumesc cu foarte puțin, cu bucățica de pîine de pe masă. Cine m-a scos pe mine din șirul acela de generații cuminți și mi-a pus acest suflet neliniștit pe care-l am?

17 Iulie 2013

Toată lumea se așteaptă ca fericirea să fie o trăire violent de intensă, să urli de fericire. Dreptate avea o mătușă din Ardeal - degeaba ai de toate, dacă nu ai mulțumire sufletească. Așa că fericirea e o stare blîndă, de mulțumire spirituală, zilele să treacă fără nimic rău, să nu aibă în ele minute tragice, chinul de a rezolva alte și alte probleme existențiale. Scenă - eram pe terasă la Breaza, fînul proaspăt cosit din livadă mirosea a cimbru sălbatec și a mentă, se auzea zumzetul albinelor, dealurile rotunde care ne înconjurau străluceau, marea de trandafiri din jurul casei avea valuri galbene, roz, albe. Stăteam singură pe terasa de marmoră, mănunchiuri de flori de cîmp luminau aerul. Ascultam Chopin. Eram atît de liberă și ruptă de urîțenia zilelor, cînd omul acela făcea lucruri atît de dezgustătoare, cînd arunca spre mine cuvinte ca niște lături, - atunci tăceam, îmi spuneam - eu nu sînt aceasta, nu sînt aici. Ascultînd muzica divină, trăind momentul acela de frumusețe și înobilare, era ca o pauză, o ieșire din timp, făceam ceva doar pentru mine, eu, care mereu am trăit doar pentru voi.Așa că în momentele cînd ți se pare că ești nefericit, nemulțumit, gîndește invers - ce mulțumit sînt că sînt sănătos, că am unde să dorm, ce să mănînc, am o familie, am o minte strălucită, care mă va scoate din orice necaz și nu mă va lăsa niciodată să nu am din ce să trăiesc. Nu te poți baza decît pe tine, iubirea mea. Am trecut prin atîtea momente îngrozitoare, de mai multe ori în viață mi s-a părut că totul e pierdut, și atunci îmi spuneam - mintea ta te va scoate din orice.

19 Iulie 2013

Eu m-am născut la țară. Ai mei au plecat apoi rapid la oraș.Dar atunci, în primele luni, mama m-a pus să sug lapte de la o țigancă din satul vecin,ca să-mi poarte noroc. Încă nu știu dacă am avut noroc sau nu.... Mă gîndesc cu tot mai multă admirație la bunicul meu, pentru că pe măsură ce mintea mea adună tot mai multă cunoaștere și experiență, îl văd într-o nouă lumină și înțelegere. Era ca mine, muncea îngrozitor din dragoste pentru fiul lui. Cît de tare mă regăsesc în el, după atîta timp... Era tolerant și îngăduitor cu bunica, o femeie mai comodă, care avea un calendar bisericesc propriu, și aproape fiecare zi era "sărbătoare femeiască" - adică femeile nu munceau, numai bărbații. Bunica mea, cu părul ca arama și ochii verzi și la nouăzeci de ani.Bunicul își iubea atît de mult copilul, adică pe tatăl meu, încît și-a dat tot pămîntul la "colectiv" ca să nu-i facă lui greutăți la servici. Adică a dat tot ce a avut.Tu ai putea să renunți la tot ce ai ? Așa om a fost bunicul meu, Pașca Gavrilă, Dumnezeu să-l ierte. Mi-amintesc, deși aveam doi sau trei ani, cum am venit din sat în mărețul oraș Tg. Mureș, cu toate lucrurile într-o căruță, cum sunau oalele și paharele cînd am trecut prin centru, prin spatele Catedralei. Fiecare dintre noi a luat-o de la zero. Așa și mama și tatăl meu. Erau atît de săraci, încît în prima seară au împrumutat o lingură de la vecini, ca să poată mînca. Ce-au făcut ei a fost un prim pas. Apoi am plecat eu, numai cu rochia de pe mine în lume, să-mi fac un rost.

23 Iulie 2013

Începe căldura cea mare. Cînd eram eu mică, nu era așa. Mergeam pe jos un lung drum pînă la școală, din cartierul mărginaș în care stăteam, pînă la Liceul Papiu Ilarian, cel mai bun din oraș. Era situat pe un mic deal, lîngă cetate și străbăteam tot centrul orașului ca să ajung la el. În continuare, pe deal, erau situate clinicile, vilele umbroase ale doctorilor bogați, al puternicilor acelor vremuri. Stăteam într-un apartament sărăcăcios, de două camere și mergeam în fiecare seară la vecini să mă uit la televizor, că noi nu aveam. Părinții mei nu aveau nici un fel de educație, deși tata era șef la o instituție. Mama făcea o ciorbă lungă, din care se mînca dimineața, la prînz și seara, cîte trei zile. Cînd se termina, făcea alta. Orașul era frumos și bogat, stăteam mult timp în Anticariat și mă uitam la toate lucrurile de acolo, tablouri, mobilă veche, porțelanuri minunate, obiecte din argint.Le doream atît de mult.Era o foame teribilă în mine de frumos, de tot ce era nobil. Liceul avea un regulament strict, nu aveai voie să ieși prin oraș după ora șapte seara. Am fost la un concert simfonic, care începea la șapte, m-a văzut cineva și mi-au scăzut nota la purtare la șapte. Citeam fără oprire și educația mi-am făcut-o din cărți Eram atît de săracă, mi-era tot timpul foame, nu aveam decît o rochie, nu mă aveam decît pe mine. Treceam pe lîngă curțile acelea ungurești, la stradă aveau o boltă cu porți, încercam să văd curtea interioară, să ghicesc viața minunată a acelor oameni bogați, care nu trăiau ca noi, în două cămăruțe la bloc.

Luni 30 Septembrie 2013

Eu am fost copleșită în anumite momente ale vieții mele, se întîmplau atît de multe în viața mea, bune și rele.Și atunci m-am gîndit să nu mai lupt să coordonez eu faptele, să nu mă mai lupt să domin totul. Am stat asemeni unui spectator al propriei mele vieți și am privit totul cu detașare, lăsînd lucrurile să se petreacă singure, lăsînd să curgă zilele.... Trebuie să fii prudent, să nu riști, se spune că timpul e cel mai bun medic. Așteaptă să vezi ce se întîmplă.. Dar hai să lăsăm să treacă zilele, lunile și viața ne va aduce cea mai bună soluție.

3 Decembrie 2013

Din lunga mea experiență de viață, am ajuns la adevărul că nu poți sfida zeii, că trebuie să fii umil, să ai capul plecat. Vechii chinezi nu făceau niciodată obiecte perfecte, de teamă să nu-i supere pe zei, numai zeii erau perfecți. Am cumpărat odată niște căni minunate chinezești - una dintre ele avea ovalul puțin deformat de către meșterul care o făcuse. Trebuie să fii umil și să nu-i superi pe zei. Viața este atît de de grea și de periculoasă, cu orașe carnivore, cu oameni ca niște fiare, motivați de mediocritatea și micimea lor sufletească să-i distrugă pe cei excepționali, pe cei deosebiți și nobili. Nu sfida zeii... Chiar o simplă vorbă spusă unde trebuie poate avea consecințe dezastruoase. Du-te modest și discret, fără să te lauzi. Cît mai neauzit. Ține pentru tine faptul că ești fericit, că ți-e bine. Ține ascuns obiectul perfect din sufletul tău.

Duminica 5 ianuarie 2014

Am trecut și eu în viața mea prin situații dure. Cu ei eram cuminte,

îmi făceam treaba cît mai neobservat, de parcă mă ascundeam în spatele unei măști, dar eu în realitate eramputernică, luptătoare, ageră, îmi urmăream scopul, îmi urmăream planurile mele, pentru că eu aveam familie, copii și trebuia să cîștig
în bătălia cu ei. Și eu am avut servici. Întotdeauna în viața mea am cîștigat, pentru că mă ascundeam în spatele acestei măști de fată dulce, bleagă, și eu eram în realitate aprigă, dură, imprevizibilă, cu hotărări fugerătoare și definitive. Întotdeauna, întotdeauna am cîștigat. Mi s-au întîmplat multe chestii îngrozitoare, de multe ori am pierdut totul. Mă
trîntem undeva și plîngeam și în timpul acesta mintea mea, minunata mea minte, căuta nu una, ci două sau trei ieșiri din situație. Întotdeauna, întotdeauna am cîștigat. Că nu am avut parte de fericire, asta-i altă poveste.

Sambata 5 Aprilie 2014

Am primit azi o scrisoare de la o femeie. Era un scris copilăresc, voia să cumpere o carte de la editura mea. Spunea că-i place foarte mult să citească. Se vedea că nu are bani. O să-i trimit pe gratis un pachet mare cu cărți. Mi-a amintit de mama mea. Ea se născuse într-un loc fantastic de frumos, erau trei gospodării ale unor țărani, între dealuri, departe de alte sate. Ei erau cinci frați, tatăl lor murise în război și trăiau acolo și munceau pămîntul împreună cu mama lor, pe nume Nastasia, o femeie blondă, cu ochi albaștri. Această bunică a mea m-a detestat inexplicabil, mă ura, deși atunci aveam doar cîțiva ani, cu o ură pură, pe care nu am reușit niciodată să mi-o explic. Aveau o grădină mare, cu mulți pomi. Cînd murea cineva, era îngropat în grădină. Eu mergeam în vacanțe acolo, mă jucam cu doi verișori, Solomon și Lenuța, ei pășteau vacile și eu mă suiam în cei mai înalți pomi. Aveam nebunia asta, să stau tot timpul suită în vîrful pomilor. Nu mă temeam de nimic pe vremea aceea, nici de noapte și întuneric, nici de viitor, așa cum, pe măsură ce sufletul meu a cunoscut lumea, s-a întîmplat după aceea. Dealurile erau ca niște mingi infinite pline cu flori, curgea și un pîrîu pe lîngă casă. Pe terasă era plin cu stupi de albine, zilnic o turmă mare de oi era dusă la păscut de unul dintre verișorii mei. Mama mea cînd a fost mică nu a fost la școală, și avea secretul ei tăinuit - a avut pînă cînd a murit, pe la 70 de ani, un caiet și un abecedar, bine ascunse, pe care le tot scotea și învăța să scrie. Dar, să vezi, în timpul acesta - a citit mii de cărți. Avea o mare plăcere să citească, deși nu știa bine să scrie..Te vei gîndi - de ce te plictisesc cu aceste povești - și acești oameni pe care nu i-ai cunoscut sînt în tine.

Sambata 26 aprilie 2014

Plouă fără oprire de vreo lună, o ploaie scîrboasă, ca o boală, care nu te lasă să lucrezi. Ieri mi se părea că am un rău sufletesc, că sînt nefericită și că viața m-a nedreptățit. Acum am văzut imagini la televizor cu oameni amărîți, în vîrstă, peste care ploaia a topit dealurile și ele s-au prăvălit peste casele lor. Stau acolo izolați, săraci, în zdrențe, nemîncați, fără nici o speranță. Apoi alte imagini, cu mulțimi de săraci, bătrîni și bolnavi, stînd cu sutele, zile întregi, la biserici, ca să ia apă sfințită, care să aducă o minune în viața lor. Nici un pic de sfințenie, se înjură și se bat între ei, care să apuce să ia primul. Și acum am avut o iluminare - am o situație bună, am unde să locuiesc și ce să mănînc, sînt cît de cît întreagă, am mîini cu care să lucrez și picioare cu care să umblu, mă uit la rafturile cu cărți din jurul mei, la tablouri, icoane, la atmosfera spirituală a acestor interioare, la lumea aceasta a mea, atît de frumoasă și plină de idei. Și mă bucur că sînt construită sufletește așa cum sînt, oriunde m-ar fi mînat viața, aș fi construit ceva, nu aș fi zăcut pasivă ca toți ceilalți. Mintea mea m-a scos din mulțimea mediocră de oameni, mintea mea m-a scos din foarte multe situații extrem de grele. Așa că acum cred că sînt fericită. Înțeleg de ce se duc milionarii plictisiți de Crăciun la azilele de bătrîni. Din bunătate ? Nici vorbă. Au o senzație de fericire cînd îi văd pe aceia atît de săraci și nefericiți. Dacă eram
săracă, undeva, într-un sat, aș fi adus în sacoșă zilnic o cărămidă găsită la vreun gunoi, și în cele din urmă mi-aș fi făcut o casă, aș fi adus zilnic cîteva lemne aruncate prin parc și aș fi avut cu ce să-mi încălzesc familia iarna.Aș fi făcut orice, orice, pentru familia mea, nu aș fi stat într-un fotoliu, așteptînd să se întîmple o minune. Hai că vorbesc prostii.

Sambata 21 Noiembrie 2015

Dar sabie de oțel ce ești tu, există ceva în jurul nostru care macină toate ființele și obiectele lumii: timpul. Minunatul trup de carne și sînge începe să doară, piesele lui se degradează și bolile îți dau stări de neputință și umilință. Depinde cum îți cheltui zestrea acestui trup: dacă muncești nebunește și nu ai milă de el, te lasă pînă la urmă. Dar mai presus de toate e sufletul. O pasăre albă care cere hrană: iubire și iar iubire. Dacă nu-i e bine sufletului, și trupul se va ofili.

Vineri 14 Aprilie 2017

Am trecut prin chestii groaznice, am pierdut totul, de mai multe ori, nu se mai vedea nici o speranță, mă așezam și plîngeam, și în timp ce plîngeam, mintea mea începea să caute căi de ieșire din situația îngrozitoare, nu o singură cale, ci două- trei. Și apoi umblam și rezolvam totul. Mintea mea minunată și puterea interioară erau mai presus de biata mea ființă omenească, nu m-au abandonat niciodată. O, și prin ce stări de depresie am trecut ! Dar știi, starea asta neagră nu ține mult. Și cu cît ești mai disperat și întunecat, cu atît dintr-o dată îți revii, și ai mai multă energie și bucurie de a trăi, și toate lucrurile o să și se rezolve și o să fie bine... Acum agață-te de mici lucruri mărunte, care îți fac plăcere, nu te mai gîndi la nimic, lasă viața să curgă, detașează-te, vorbește cu oameni care îți plac. Așa eram ( și sînt ) eu mai tot timpul : mă agit, trăiesc și gîndesc intens, vreau să am tot timpul lucrurile sub control. Pînă cînd într-o zi mi-am spus : gata, nu mai pot. Am lăsat să curgă lent clipele vieții în jurul meu, stăteam și priveam din afară oamenii, mă uitam la ei cum vorbeau, cum se agitau în casa mea, în care veniseră în vizită.O scurtă perioadă nu te mai gîndi la viitor, trăiește în prezent...

Marti 21 Iulie 2020

Pe toți ne obsedează acum viitorul - și pe tineri și pe bătrîni. Chiar dacă cineva, o mînă nevăzută, a aruncat totul în haos, în oameni există o mare putere de supraviețuire și toate instinctele din ei îi vor face să refacă lumea așa frumoasă cum era ea înainte de pandemie. E ca o lupta teribilă acum pe tot globul, primitivii dărîmă și distrug statui, impun tot felul de lozinci aberante. Dar, oamenii vor readuce lumea normală și frumoasă, vei vedea, în scurt timp.

Miercuri 22 Iulie 2020

Crezi că din cauza vîrstei am devenit atît de sensibilă și am grijă și protejez tot ceea ce este viu : cîini, plante, pomi?

Am suferit odată foarte mult după un bonsai care a murit. Iubesc cu patimă tot ce este viu și pur în jurul meu - să fie vorba despre acea latură a oamenilor care-i împinge să nu țină cont de pandemii, de conspirații oculte, de tot ce încearcă să ne facă rău, să ne transforme în ființe fără gîndire, fără sentimente nobile, ființe inferioare ?

Mi-am făcut lumea mea și nu las să mă atingă nimic.

Și așa sînt și ceilalți oameni. Întotdeauna puterea e în sufletul tău.