În grădina cetăţii
În grădina cetăţii timpul străluceşte în pietre
Şi noi în iarba de ceară încet vom cădea
Aprinzînd toate stelele.
Sînt peşti ce se scot din apă acoperindu-le vederea
Să nu se amărască de realitatea lumii.
Fericită marea - îşi retrage corăbiile-n scoici.
Fericit pămîntul - îşi retrage oraşele-n adîncuri.
Dar lumea nu se poate număra, una este -
Numai lanul de maci sclipeşte blînd.