Tîrgu-Mureş
Agăţat de meridiane
Oraşul meu îşi roteşte casele pe acelaşi cerc.
Vechea cetate
Îşi poartă zidurile înspre verde.
Cîteodată cade o piatră ca un măr putred
Lovindu-ne cu tăcere.
În atîtea blocuri ne trăim visele orizontale
Încît pămîntul s-a curbat puţin
A zbor.
Duminicile ne îmbrăcăm hainele frumoase
Şi mergem să ascultăm primăvara
Urcînd în pomi.
E în noi bucuria
Peştilor cucerind continentele.


